Anglia s-a calificat în finala de la EURO 2024, după ce a învins Olanda, scor 2-1. Fotbaliștii lui Southgate au fost notați, iar puștiul fenomen a luat nota cea mai mare.
Britanicii au avut o prestație slabă în faza grupelor și au fost la doar câteva secunde de a fi eliminați în „optimi”, însă acum se află pentru a doua oară consecutiv în finala EURO.
„Portocala Mecanică” a reușit să deschidă scorul de miercuri seară prin Xavi Simons (min 7), dar britanicii au revenit în minutul 18 cu un gol din penalty, înscris de Harry Kane.
După victoria în fața Olandei, fotbaliștii au primit note pentru prestația lor. Astfel, Jordan Pickford, Kyle Walker, Declan Rice și Jude Bellingham au primit nota 6. John Stones, Marc Guehi, Bukayo Saka, Harry Kane, Luke Shaw și Cole Palmer au fost notați cu 7 pentru prestația lor. Cele mai mari note au fost obține de Kobbie Mainoo – puștiul fenomen al echipei britanice, Phil Foden și Ollie Watkins, care au primit 8.
Atacantul lui Aston Villa, Ollie Watkins, a reușit să înscrie golul care a trimis Anglia în finala de la Berlin. După meci, Watkins a spus că a avut un feeling că va marca, lucru care s-a și întâmplat.
„A fost nevoie de multă muncă pentru a ajunge unde sunt astăzi. Sunt recunoscător că am avut ocazia asta și am profitat de ea din plin. Sunt încântat.
Jur pe viața mea și a copiilor mei, i-am spus lui Cole Palmer: «Intrăm astăzi și tu mi-o pui pe tavă». Știam că, de îndată ce a primit mingea, avea să mă joace și eu trebuia să fiu lacom. Atinge, finalizează! Când am văzut mingea mergând în colțul de jos, a fost cel mai frumos sentiment trăit vreodată”, a declarat Watkins, pentru ITV Sport.
După golul victoriei, presa britanică a reacționat, precizând că acest moment nu va fi uitat prea curând.
„Și, apoi, s-a întâmplat: cu 90 de minute pe cronometru, Palmer i-a strecurat o pasă în diagonală lui Watkins, care l-a întors pe De Vrij într-o clipită, reușind să marcheze.
Rezervele Angliei au invadat terenul în masă. A fost un moment care ne va rămâne în memorie zeci de ani”, au scris jurnaliștii de la The Sun.
Marea finală dintre Spania și Anglia se va juca duminică, 14 iulie, de la ora 22.00, la Berlin.
Spania a fost prima țară care s-a calificat în finală, după ce a învins Franța, 2-1, iar acum Anglia a obținut biletul pentru ultimul act după victoria categorică în fața „Portocalei mecanice”, scor 2-1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER